Vor toate punctele cu ilfovenii!

#Academica Clinceni – FC Argeş, marţi, ora 17, Telekom Sport 1

Federaţia Română de Fotbal a programat la jumătatea acestei săptămâni o nouă etapă intermediară la Liga a II-a. Echipa noastră va deschide marţi, de la ora 17, runda cu numărul 31, cu un meci în deplasare la Academica Clinceni. Confruntarea dintre ilfoveni şi argeşeni se anunţă una destul de echilibrată având în vedere poziţiile celor două echipe din clasament. Academica Clinceni se situează pe locul 6, cu 50 de puncte, obţinute în 30 de etape, în timp ce FC Argeş ocupă locul 5, cu 55 de puncte, adunate tot în 30 de runde. În partida din tur, disputată pe stadionul Nicolae Dobrin, cele două echipe au remizat, 1-1, iar alb-violeţii sunt dornici de revanşă. Disputa dintre Academica Clinceni şi FC Argeş va fi transmisă în direct de către Telekom Sport 1.
Piteştenii au moralul foarte bun pentru că vin după o serie de patru victorii consecutive şi vor face tot posibilulul pentru a merge pe aceeaşi linie. De la venirea la Piteşti, antrenorul Emil Săndoi are un bilanţ foarte bun, obţinând 7 victorii din cele 9 partide bifate pe banca tehnică a echipei noastre. FC Argeş este la 6 puncte de locul 3, loc ocupat de Chindia Târgovişte, poziţie care duce la barajul pentru promovarea în Liga I. Emil Săndoi, antrenorul echipei noastre nu se aşteaptă la un meci uşor şi le cere elevilor săi să dea totul pe teren pentru a se impune: „Clinceniul este o echipă care este în fruntea clasamentului. Formaţiile din jurul Bucureştiului au jucători care au făcut ABC-ul fotbalului la academiile cluburilor mari. Pe la Steaua, Dinamo, pe la Rapid. În general echipele care sunt pe lângă Capitală au jucători de calitate. Clinceniul este o formaţie care a demonstrat-o pe parcursul acestui campionat. Au avut rezultate constant bune, chiar dacă au pierdut în ultima etapă. Nu contează acest lucru, în fotbal e posibil orice. Suntem convinşi că ne va aştepta un meci greu, dar sperăm să fim la capacitate maximă din punct de vedere fizic. Sperăm să-i refacem pe băieţi până la jocul de marţi şi să câştigăm şi acest meci. Vreau să nu mai facem greşeli individuale. Este posibil să mai facem şi unele modificări în prima formaţie. Noi ne dorim să terminăm campionatul cât mai sus. Am spus acest lucru de la bun început. Mai sus de locul 3 nu putem însă. Este o bilă albă pentru jucători dacă vom termina pe o poziţie fruntaşă”.

Leave a comment