Săndoi: „Punctele sunt cele mai importante”

La finalul meciului cu Metaloglobus Bucureşti, câştigat de FC Argeş la scor de neprezentare, Emil Săndoi, antrenorul echipei noastre s-a declarat mulţumit de implicarea jucătorilor săi. Tehnicianul grupării din Trivale îşi doreşte ca echipa să continue evoluţiile bune din ultimul timp.
Săndoi vrea ca jucătorii săi să fructifice cât mai bine ocaziile de gol pe care şi le crează: „Sunt 3 puncte importante pentru că asta ne interesa în primul rând. Ne interesa să câştigăm pentru a avea continuitate după rezultatul bun de la Târgovişte. Vreau să-i felicit pe băieţi încă o dată pentru rezultat, pentru atitudinea pe care au avut-o, pentru dăruire, pentru faptul că au depus un efort fantastic. Astăzi a fost o primă repriză în care a trebuit la un moment dat să mai schimbăm unele aspecte tactice. Din păcate am avut câţiva jucători care nu au jucat la capacitate maximă la începutul meciului. Am fost nevoiţi să schimbăm. Important este că am reuşit să înscriem. A doua repriză ne-am apărat grupat. Ştiam că întâlnim un adversar care îşi va vinde scump pielea, cu un antrenor care este de aici din Piteşti şi cunoaşte foarte bine jucătorii noştri. Şi acesta este un aspect important pe care noi l-am luat în calcul înainte de meci. În a doua repriză, în afară de golurile pe care am reuşit să le înscriem, am mai avut câteva ocazii pe contraatac în care puteam să mărim diferenţa. Prefer să nu jucăm aşa cum am jucat cu Foresta acasă, foarte, foarte bine şi să pierdem. Prefer să jucăm ca astăzi şi să câştigăm de fiecare dată. Sunt importante punctele. Este o continuitate în rezultate pozitive. Sperăm să o păstrăm şi după jocul de marţi, de la Clinceni, chiar dacă eu nu sunt mulţumit de programare. Suntem obligaţi să jucăm la trei zile, în condiţiile în care jocul cu Mioveniul este lunea viitoare, la ora 15. Mi-aş fi dorit să jucăm miercuri sau joi. În orice altă zi, nu marţi!. Este important că am reuşit să ne adaptăm la mai multe sisteme pe care putem să le schimbăm în timpul jocului, în funcţie şi de ce ne oferă adversarul” a spus tehnicianul echipei noastre la conferinţa de presă de după meci.

Leave a comment