Săndoi: „Avem ocazii, dar nu o băgăm în poartă”

Emil Săndoi, antrenorul echipei noastre s-a declarat mulţumit de randamentul jucătorilor săi având în vedere condiţiile în care s-a disputat meciul cu Metaloglobus. Tehnicianul grupării din Trivale este îngrjorat de faptul că elevii săi nu fructifică ocaziile mari de gol pe care şi le crează cu destul de multă uşurinţă:

Principalul alb-violeţilor este convins că în momentul în care Nilă şi Stoica vor fi la un potenţial mai crescu, situaţia în compartimentul ofensiv se va schimba radical: „Acest meci s-a jucat în condiţii foarte dificile, pe o ploaie aproape torenţială şi pe un vânt destul de puternic. Nu am putut juca pe terenul central pentru că era impracticabil din cauza bălţilor. Prin acest amical consider că ne-am atins scopul. Am ratat ocazii clare de gol prin Mihăescu, Nilă, David. Din păcate, nu reuşim să marcăm. Este o problemă. Ne creăm multe ocazii, dar nu o băgăm în poartă. Avem probleme la finalizare!. Cu Petrolul am avut 4-5 ocazii mari de gol, cu Metaloglobus la fel. Ducem mingea în faţa porţii, însă ratăm din poziţii foarte clare. Sperăm să marcăm în campionat. Băieţii s-au mişcat OK. Au înţeles ce îmi doresc eu de la ei, atât pe faza defensivă, cât şi pe faza defensivă. Ştim ce avem de făcut. Dacă vom reuşi să marcăm, nu vom avea probleme. Nu trebuie să uităm că Nilă şi Costin Stoica au doar zece zile de pregătire cu echipa. Mai au de recuperat până când vor ajunge la un nivel foarte bun. Eu am încredere în jucătorii pe care îi am” a spus Emil Săndoi la finalul meciului cu Metaloglobus.

Leave a comment