Primarul Piteştiului vrea să readucă FC Argeş în Liga I!

FC Argeş a încheiat turul de campionat cu o victorie după ce s-a impus sâmbătă cu 1-0 în deplasarea de la UTA Arad. Ofi­cialii clubului nostru îşi fac cal­culele şi strategia încă de pe acum pentru retur. În scurt timp, se va trage linie şi se va analiza parcursul alb-violeţilor din prima parte a acestei ediţii de campionat, iar cei mai îndreptăţiţi să tragă concluziile care se impun sunt cei care finanţează echipa de fotbal a Piteştiului.
Iată cum a comentat primarul Piteştiului, Cornel Constantin Ionică pentru Curierul zilei parcursul echipei de până acum, obiectivele pe termen scurt şi mediu, baza materială şi baza sportivă, proiecte, dar şi rezultatele de la celelalte secţii ale clubului FC Argeş.

#„Poziţia din clasament nu ne mulţumeşte“

Domnule primar, care sunt concluziile dumneavoastră la finalul acestui tur de campionat?
– FC Argeş a apărut pe eşichierul fotbalului românesc în această vară, după o absenţă de câţiva ani din peisajul fotbalistic naţional. Chiar dacă este în Liga a 2-a, este altceva. Oamenii din Piteşti şi din toată ţara sunt interesaţi de evoluţia echipei, de faptul că există FC Argeş. Am făcut un prim pas pentru fotbalul argeşean. Consider că a fost realizat foarte bine şi ne-am atins scopul prin reapariţia FC Argeş. În ceea ce priveşte rezultatele şi poziţia din clasament, nu este una care să ne mulţumească. FC Argeş este sub targetul stabilit, având în vedere că anul acesta, în primul an de promovare, ne-am propus locul 1-7.
Acest obiectiv mai este unul realizabil?
– Ei nu sunt acum departe de locul 7. N-am cerut foarte mult când am trasat acest obiectiv. Este foarte greu în primul an după promovare să duci competiţia la nivelul pe care ţi-l doreşti, dar se putea mai mult. În acest context, sper ca în retur să avem rezultate mai bune şi să avem spectatori mai mulţi la stadion.

#„Juniorii sunt viitorul fotbalului argeşean“

Echipa are asigurate toate condiţiile pentru a face performanţă?
– La momentul acesta, asigurăm toate condiţiile echipei să funcţioneze la cei mai înalţi parametri. Au condiţiile necesare de transport, antrenament, masă şi cazare. În ceea ce priveşte baza materială, suntem preocupaţi ca lucrurile să evolueze bine şi chiar suntem destul de insistenţi în privinţa marelui obiectiv, reabilitarea stadionului „Nicolae Dobrin”. Documentele sunt la noi. Încă nu s-au obţinut toate avizele. Este vorba de PUZ. Sunt avize foarte grele care durează între 60-80 de zile ca să le obţii. Până la sfârşitul acestei luni, dosarul va fi transmis din nou către Compania Naţională de Investiţii atât pentru stadion, cât şi pentru Sala Polivalentă. El este avizat ca obiectiv, dar sperăm să intre cât mai repede şi la finanţare.
În afară de echipa de seniori, clubul are şi grupe de juniori. Au tot ce le trebuie pentru a avea rezultate?
– Acordăm o atenţie deosebită şi juniorilor, pentru că ei sunt viitorul fotbalului argeşean. În prima decadă a lunii decembrie, va fi pus la dispoziţia tinerilor fotbalişti din Centrul de Copii şi Juniori Leonte Ianovschi, care a fost reabilitat în totalitate. Antrenorii şi juniorii de la FC Argeş au mare nevoie de acest centru pentru a-şi desfăşura activitatea în cele mai bune condiţii. Am făcut eforturi financiare şi am reuşit să modernizăm această locaţie. Vă pot spune că am mai asigurat clubului şi alte resurse financiare după ultima şedinţă a Consiliului Local.

#„Piteştiul are nevoie de un stadion modern“

Când estimaţi că Piteştiul va avea un stadion modern?
– Mi-e greu să estimez în timp. Lucrăm de doi ani la acest proiect. Proiectul este gata. Am făcut toate diligenţele posibile la nivel naţional, la Compania Naţională de Investiţii care are în obiectiv modernizarea şi construirea acestor stadioane de fotbal. Avem un răspuns de principiu că este avizat. Birocraţia este maximă. Pentru un asemenea proiect sunt necesare mii de documente. Vă pot spune că vom fi gata cu ele în cel mai scurt timp. Piteştiul are nevoie de un stadion modern. Ne luptăm pentru el şi sper să fie cu rezultate bune. Cred că nu se va întâmpla lucrul acesta mai devreme de 3-4 ani. Finanţarea este până în 2023, dar eu sper să se întâmple mai repede. La momentul acesta, prioritare sunt stadioanele care vor participa la Campionatul European din 2020. Noi vom intra în etapa a doua. Nici nu sperăm că se întâmplă mai devreme de 3-4 ani, dar este foarte important ca lucrul acesta să se întâmple. Stadionul este foarte vechi. Este construit în 1963 prin muncă patriotică, cu targa, cu roaba, fără armături, cu tribunele care aproape o iau la vale.
Se va schimba şi gazonul?
– Din punct de vedere al gazonului, stăm foarte bine. Este unul dintre cele mai bune la nivel naţional. Acest lucru este recunoscut şi confirmat de specialişti. În afară de gazon, şi instalaţia de nocturnă va fi păstrată. Tribuna a II-a şi tribuna I vor fi acoperite, pentru că altfel nu va putea fi omologat stadionul din 2020. Una pesta alta, arena trebuie să răspundă tuturor standardelor şi pretenţiilor celor care iubesc sportul.

#„Discuţii cu antrenori de renume“

Peste puţin timp, interimatul lui Augustin Eduard şi Paul Ciobanu expiră. Despre noul antrenor al echipei FC Argeş ce ne puteţi spune?
– Nume nu vă pot da, pentru că nu este bine şi nu este corect faţă de cei cu care discutăm. Noi căutăm un antrenor de rezonanţă, un antrenor cu un profil care să fie acceptat de toată lumea, care să dorească să facă performanţă la FC Argeş. Nu ascund aici faptul că am avut nenumărate discuţii cu antrenori de marcă la nivel naţional. La unii dintre ei am găsit înţelegere mai mult sau mai puţin, alţii sunt ocupaţi, iar cu alţii încă suntem în discuţii. Cu siguranţă, în retur vom avea pe bancă un antrenor recunoscut care să ducă echipa pe un loc mult mai sus decât cel pe care este acum. Suntem preocupaţi pentru a aduce fotbalişti de performanţă. În iarnă, vom întări lotul cu fotbalişti mai buni decât cei care sunt acum la echipă. Sperăm ca obiectivele acestea să se contureze în beneficiul celor care iubesc sportul şi în general fotbalul.
Din ce aţi spus se înţelege că veţi face strategia încă din această iarnă pentru sezonul următor…
– În ediţia următoare, obiectivul va fi promovarea în Liga 1. Ne dorim foarte mult acest lucru. Am toate speranţele şi toate motivele să cred că anul viitor ne vom bate pentru a ajunge în Liga 1. Avem toate condiţiile şi foarte multe echipe care joacă la noi se miră şi se minunează de condiţiile care sunt la Piteşti. Întrebaţi fotbaliştii, antrenorii şi specialiştii pe ce stadioane au jucat şi ce condiţii sunt la Piteşti! E păcat ca noi să nu răspundem pozitiv la aşteptările piteştenilor. Vom face absolut tot ce este posibil să promovăm. Vom aduce jucători şi un antrenor pe măsură cu care să facem performanţă.

#„La baschet, sper să terminăm pe un loc fruntaş“

Se vorbeşte şi despre o nouă Sală a Sporturilor. În ce stadiu este proiectul?
– Este acelaşi lucru ca şi cu stadionul. Când vor fi finalizate toate actele, vom merge cu materialele la Bucureşti. Amândouă ne-au fost retransmise pentru completări, iar până la sfârşitul lunii, le voi duce la Bucureşti. Săptămâna viitoare, cei de la Bucureşti le vor avea. Conform promisiunilor din partea tuturor factorilor de decizie, sper să se şi realizeze această sală de sport pe care toată lumea şi-o doreşte şi pe care o aşteptăm cu toţii.
Cum comentaţi parcursul echipei de baschet de până acum şi care sunt aşteptările de acum încolo?
-Este o bucurie pentru noi că echipa de baschet este pe primul loc. Obiectivul este locurile 1-4 în această ediţie de campionat. Le asigurăm condiţii şi finanţare, pentru că de aceste lucruri depind şi rezultatele. Sperăm să terminăm pe un loc fruntaş. Dacă se va putea pe locul 1 şi să ieşim campioni, ar fi extraordinar. Acelaşi lucru pot să vă spun şi de alte discipline sportive care merg foarte bine, cum ar fi echipa de volei care a bătut tot ce a întâlnit până acum. De bani are nevoie toată lumea. Infrastructura solicită bani pe capitole foarte importante în ceea ce priveşte implementarea de proiecte cu finanţare locală sau extrabugetară. Vom distribui banii din bugetul viitor în conformitate cu nevoile, cu posibilităţile reale, dar nu vom neglija sub nicio formă nici sportul, şi nici cultura cărora le vom asigura finanţarea corespunzătoare.

Leave a comment