Connect with us

Uncategorized

La 3 puncte de locul 3!

# FC Argeș – Metaloglobus București 3-0(1-0).
Au marcat: Năstăsie(min.31 pen., min.75), Nilă(min.82)

FC Argeș continuă cu succes cursa de urmărire a Chindiei Târgoviște iar lupta pentru ocuparea locului 3 care duce la barajul pentru promovarea în Liga I rămâne în continuare deschisă și foarte încinsă.
Echipa noastră s-a apropiat la doar trei puncte după victoria de sâmbătă după amiază, de pe propriul teren, cu Metaloglobus București. Piteștenii s-au impus cu 3-0 la capătul unui meci extrem de echilibrat. Bucureștenii au venit în Trivale să-și vândă cât mai scump pielea având în vedere că se află în zona minată a clasamentului. După o jumătate de oră destul de modestă, în care ocaziile de gol au lipsit cu desăvârșire, alb-violeții au deschis scorul prin Ionuț Năstăsie care a transformat o lovitură de la 11 m dictată la un henț în careu al lui Sava. Argeșenii au avut șansa de a-și dubla avantajul pe tabelă până la pauză, însă Cotigă, din 6 m a trimis cu capul peste. După revenirea de la cabine, băieții noștri au forțat desprinderea și au reușit să marcheze și golul al doilea care a adus liniștea în rândul celor 1500 de spectatori prezenți la meci . Cu un sfert de oră înainte de final, Năstăsie a realizat dubla după ce a luat o acțiune pe cont propriul. După o cursă de aproape 40 de metri, mijlocașul echipei noastre a finalizat cu un șut la colțul lung, la care Burci nu a avut nici o șansă. FC Argeș a stabilit scorul final prin atacantul Andrei Nilă. Intrat de doar câteva minute pe teren, vârful alb-violet a trimis cu capul în plasă, în urma unei centrări de pe stânga. În urma acestui rezultat, FC Argeș a acumulat 55 de puncte și s-a apropiat la doar trei lungimi de ocupanta locului 3, Chindia Târgoviște care va juca duminică, în deplasare, cu Sportul Snagov.

Caseta tehnică:

FC Argeș: Popescu – Oancea, Cotigă, Vișa, Tofan (min.84 Barbu)- Stan, Raul Costin, Șerbănică(min.50 Bîrzan), Șerban – Năstăsie, Buhăescu(min.78 Nilă).  Antrenor: Emil Săndoi.

Metaloglobus: Burci – Asanache, Mitroi, Caramalău, Sava – Popa, Ispir, Stîngă(min.61 Bilciurescu), Vlad – Niculae(min.65 Roşu), Voican(min.76 Potecea).  Antrenor: Alin Chița.

Arbitri: Dan Dreve(Cluj), Ovidiu Arusoaiei(Piatra Neamț), Florin Pucheanu(Ulmi).
Arbitru rezervă: Sorin Costreie(Buftea).
Observatori: Marian Deaconu(Ploiești), Dumitru Crăciun(Berceni).
Stadion Nicolae Dobrin, spectatori 1500.

Cum s-au marcat golurile:
min.31: 1-0! Năstăsie înscrie din penalty în urma unui henţ în careu comis de Sava.
min.75: 2-0! Năstăsie pleacă de la 40 m de poartă, pătrunde în careu și îl execută pe Burci cu un șut la colțul lung!
min.82: 3-0! Nilă înscrie cu capul, din fața porții, în urma unei centrări de pe stânga a lui Năstăsie.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Advertisement

Must See

More in Uncategorized