Connect with us

Uncategorized

După puncte, în Colentina!

Uncategorized

După puncte, în Colentina!

Daco Getica Bucureşti – FC Argeş, sâmbătă, ora 13.30, Digi Sport 1, Telekom Sport, Look TV

Fotbaliştii de la FC Argeş se pregătesc pentru o nouă etapă de campionat. Echipa pregătită de Nicolae Dică va întâlni sâmbătă, de la ora 13.30, în deplasare, pe Daco-Getica Bucureşti, formaţie care îşi doreşte să rămână şi în sezonul următor în liga secundă, după ce în precedenta ediţie de campionat a evitat la mustaţă, retrogradarea. Confruntarea dintre bucureşteni şi argeşeni contează pentru runda cu numărul 6 din Liga 2 Casa Pariurilor.

Înaintea acestui duel, FC Argeş ocupă locul 7, cu 9 puncte, în timp ce Daco Getica Bucureşti se situează pe locul 13, cu 6 puncte. Nicolae Dică, managerul clubului nostru, nu se aşteaptă la o misiune uşoară în deplasarea din Colentina: „Ne aşteaptă o partidă grea împotriva unei echipe tinere, pe care eu am urmărit-o în trei jocuri şi care mi-a lăsat o impresie foarte bună. Pe faza ofensivă, jucătorii de la Daco-Getica încearcă să aibă o posesie bună, ajung deseori la finalizare, le-au pus probleme tuturor echipelor pe care le-au întâlnit. Nu sunt nume sonore în această echipă. Mă refer la jucători care să fi evoluat în primul eşalon. Cu toate acestea, nu trebuie să-i subestimăm. Vom avea în faţă jucători tineri, ambiţioşi, care vor să dovedească faptul că au un cuvânt greu de spus în acest sezon. Doar cine nu a văzut-o jucând pe Daco-Getica poate spune că e un meci uşor”.

#”Doar cine nu munceşte, nu greşeşte!”

Principalul alb-violeţilor afirmă că victoria cu Daco Getica este obligatorie şi le cere jucătorilor săi să aibă mai mult curaj când intră în teren: „Atmosfera e bună în sânul echipei, am câştigat trei meciuri din cinci. Au fost şi partide care m-au dezamăgit. De exemplu, la Mioveni a fost cel mai slab joc făcut de noi. În prima etapă, în jocul cu Ripensia, am primit două goluri de generic. Însă băieţii trebuie să aibă încredere în ei şi mai mult curaj. Cu cât vor juca mai multe partide, vor prinde mai multă încredere şi vor deveni mai buni de la meci la meci. Eu am încredere în aceşti jucători şi sper ca mulţi dintre aceştia să ajungă să joace în Liga I. Voi merge cu aceşti copii tineri în continuare, am mare încredere în ei, dar nu e suficient. Ei trebuie încurajaţi şi de spectatori. Este normal ca jucători de 18, 19 sau 20 de ani să greşească, doar cine nu munceşte, nu greşeşte!. Îşi doresc multe, dar sunt momente în care nu le iese totul!. E obligatoriu să facem un joc bun şi să reuşim să câştigăm cele 3 puncte cu Daco Getica. Pe mine mă interesează ca echipa să aibă atitudine bună şi curaj. Am avut adversari buni şi am reuşit să-i dominăm. Vom alinia în meciurile viitoare o echipă şi mai tânără, dar trebuie să avem răbdare cu toţi jucătorii”.

Ştiri de la FC Argeş

În Cupă, vor adversar de Liga I

Nicolae Dică a vorbit la conferinţa de presă de joi şi despre meciul din turul IV al Cupei României, de miercuri, de la ora 16.30, din deplasare, cu Flacăra Horezu, formaţie de Liga a III-a: „Nu am date foarte multe despre Horezu. Din ce ştiu până acum, au jucători experimentaţi care au evoluat în ligile a doua şi a treia. Anul trecut Flacăra Horezu s-a clasat pe locul trei în seria a treia. Este o partidă grea şi trebuie să o tratăm cu cea mai mare seriozitate. Ne dorim să ajungem cât mai sus în Cupa României. Obiectivul pe care mi l-am fixat este să aducem la Piteşti o echipă de Liga I”.

Dică a vorbit despre campania de transferuri

Managerul grupării din Trivale a explicat de ce nu a putut aduce jucătorii pe care şi i-a dorit: „Când am venit la FC Argeş am venit cu sufletul, ca să muncesc şi să fac o treabă bună. Ca buget, îmi făcusem o grilă pentru salarii. Ştiam în linii mari ce salarii sunt la Liga 2, mă gândeam că ne vom încadra într-un buget de 1.400.000 euro şi să reuşesc să aduc ce jucători îmi doresc. Pe parcurs, celelalte echipe, care aveau bugete foarte mari, au început să ademenească jucătorii pe care mi-i doream şi să le ofere salarii foarte mari. Evident că nu au mai venit la noi. Se ştie că bugetul nostru este poate mai mic decât cel din anul precedent şi trebuie să mă încadrez într-un plafon. Mergem înainte cu jucătorii pe care-i avem la dispoziţie, încercăm să facem o echipă competitivă. Nu are nicio vină conducerea că nu avem un buget mai mare, astea sunt posibilităţile. Trebuie să credem în continuare în lotul nostru, cu această echipă să reuşim să facem lucruri frumoase, dar astea nu le putem face peste noapte. Important este ca această echipă să ajungă în Liga I, peste un an, doi sau trei”:

Campionat echilibrat

Principalul echipei noastre a tras câteva concluzii preliminare după primele 5 etape jucate din aceast sezon competiţional: „Campionatul este echilibrat, orice echipă cu pretenţii poate să piardă cu una mai slab cotată. Petrolul, UTA, Buzăul, Turnu Măgurele, sunt formaţiile cu cei mai mulţi jucători experimentaţi, mă refer strict la fotbalişti care au evoluat în Liga I. Totuşi, văd că nu există o echipă anume care să domine campionatul. De la jucătorii mei aştept să aibă mai multă încredere şi mai mult curaj”.

Advertisement

Must See

More in Uncategorized